30 sept. 2010

Piraterie, nema?


Ajuns acasa de la facultate(da, unii au inceput de pe 27), m-am pus sa mananc, dupa care putin la calc sa vad care-i mersul. Televizorul mergea, si pe un program erau stirile, unde era vorba de Piraterie, si stoparea acestuia in tara. Mi-a captat atentia stirea, avand in vedere ca in cazul in care aprea o asemenea lege, rapa in care se afla momentan tara, se poate adanci destul de tare. Nu cred ca e cazul sa se aduca nici macar in discutii o asemenea problema, deoarece Romania are alte probleme, mult mai mari si mai urgente. Pirateria este in floare la noi in tara, iar daca asta se stopeaza, o sa trebuiasca sa ajungem sa cumparam tot ce inainte descarcai cu usurinta de pe internet. Asta inseamna costuri in plus, inseamna saracie mai mare in randul cetatenilor si profit in plus(cu mult) celor care au drepturile de autor pe valorile virtuale.  

Francezii incearca sa adopte deja aceasta lege a pirateriei, si procedeaza astfel:

In cazul in care un client ISP descarca de pe internet material protejat prin legea drepturilor de autor piratat, atunci va primi un avertisment. Dupa trei astfel de avertismente, accesul clientului la internet va fi restrictionat. In plus legea permite solicitarea catre ISP-uri de a bloca accesul catre anumite site-uri de genul The Pirate Bay.

Ei deja au si avut deja prima victima, care este impotriva acestei legi, Jerome Bourreau Guggenheim, Web Innovation Director, el fiind cunoscut in televiziunea din Franta. Acesta a trimis o scrisoare care un parlamentar din Franta, in care isi exprima ofurile. Parlamentarului se pare ca nu i-a placut scrisoare si a dat-o mai departe la Ministrul Culturii. Acesta a vorbit cu seful lui Jerome, in cele din urma fiind concediat. Acesta nu a terminat povestea aici, dand in judecata televiziunea, pe motiv ca nu a fost concediat pe baza evaluarii sale profesionale.

La asta spera si guvernul roman? Sa ne concediam si sa ne judecam pentru o poza/melodie/filmulet? O harababura totala. 

Nu sunt contra acestei legi, insa nici pentru nu sunt, avand in vedere ca omul cand a primit calculatorul si netul, odata cu ele a primit si dreptul la piratat, astfel s-a invatat sa imprumute de ici de colo cate ceva, care normal nu sunt ale lui, deci automat le-a piratat. Ceva accesibil ar fi o lege promulgata pentru cei care pirateaza in prostie, zilnic, cate N gb-iti.

Ca sa fie tacamul complet, exista si in romania o campanie anti-piraterie, care pe net se poate gasi sub denumirea StopPirateria, proiect care este finantat prin fonduri Phare, si sustinut de mai multe organizatii ale guvernului si nu numai. Problema cu adevarat mare este ca site-ul a cam fost lasat de izbeliste. Eu l-am puricat, dar n-am gasit articole facut decat in 2008. Daca chiar se punea putin accent pe acest proiect, avea totusi o mai mare atentie.

Ne mandrim cu faptul ca avem cei mai bun hackerii din lume. Si asta vrea guvernul sa ni-l ia???


Sursa: Stiri IT

2 comentarii: